Our Provence story - part II

Continuând povestea excursiei din Provence, îmi amintesc cum o săptămână înainte de excursie căutam în ghid ce sate să vizităm; ajunși în Franța, pe drum spre satele din ghid treceam prin alte sate superbe și am ajuns la concluzia că de fapt cam oriunde ajungi e picture perfect, cu copăcei pe marginea drumului, flori pe case și alei întortocheate. Așa se face că am ales cea de-a doua cazare aici, tot prin AirBnB, într-un sătuc numit Cadenet, care s-a dovedit a fi un loc absolut fermecător; gazda noastră nu vorbea deloc engleză, dar cu puțin google translate, amintirile lui Bogdan de franceză din liceu și câteva gesturi ne-am înțeles destul de bine. 

Prima zi în Cadenet am petrecut-o citind la piscină și relaxându-ne după câteva zile destul de active; având la dispoziție 10 zile întregi, am avut timp să ne și bucurăm de fiecare moment, să ne adaptăm la vibe-ul liniștit al fiecărui loc și să ne amestecăm printre localnici. Curtea de la cazare a fost superbă, cu tufișuri de lavandă, o piscină călduță (am căzut în piscină cu hainele pe mine într-una din seri – da, pe bune), și o terasă înconjurată de măslini unde luam masa în fiecare zi.

După-amiaza am mers să ne plimbăm prin Aix-en-Provence, care e destul de aproape de Cadenet. În Aix am mai fost odată acum câțiva ani, și am rămas cu sentimentul de apartenență; dacă aș putea alege să locuiesc în orice oraș din câte am văzut până acum aici m-aș muta (bineînțeles, dacă nu ar exista bariere financiare, de limbă, familie etc). E un oraș extrem de chic, activ cultural, nici prea mare, nici prea mic; aproape de munți, de mare, de câmpuri de lavandă, de tot ce e frumos în sudul Franței. Evident că nu e la fel de turistic ca Paris sau Roma, de asta zic că mi-ar plăcea mai degrabă să locuiesc acolo și să vizitez în vacanță alte locuri.

Seara am petrecut-o explorând micul Cadenet; am privit apusul de pe un deal din apropiere și am luat cina la cazare.

Gorges du Verdon

Ziua următoare a fost din nou una foarte activă: am vizitat Gorges du Verdon (Cheile Verdonului). Am străbătut cheile întortocheate cu mașina, pe șoseaua amenajată special pentru asta – la tot pasul erau locuri unde trăgeam pe dreapta și savuram împrejurimile. Peisajul se schimbă constant la fiecare kilometru, și fiecare loc ni se părea și mai frumos ca cel de dinainte.

Drumul prin chei îți poate lua lejer o zi întreagă, așa că ideal ar fi să îți pregătești mâncare într-un pachețel sau să iei prânzul în unul din satele din apropiere. Noi am ajuns destul de infometați în Trigance, un sat minunat în vârf de deal, ca să descoperim că nu aveau niciun restaurant (sau niciun restaurant deschis).

Așa că am continuat drumul spre lacul în care se revarsă Verdon, în capătul cheilor, Sainte-Croix-du-Verdon și am cinat în Aiguines la o terasă fermecătoare (vezi discuția de la început despre satele din Franța – n-ai cum să dai greș, oriunde mergi). Apusul l-am prins lângă lac, pe care dacă ajungi la o oră rezonabilă te poți plimba cu bărci sau hidrobiciclete.

Experiența Verdon a fost cu adevărat specială. Noi am savurat drumul cu mașina, dar din câte am văzut pe râu, prin chei se poate face rafting; în Sainte-Croix-du-Verdon se poate înota, deci cred că merită două zile petrecute acolo.

Plajele stancoase din Cassis

Înarmați încă cu chef de aventură, în dimineața următoare ne-am întors la mare, de data asta în Cassis, lângă Marsilia. Ce e minunat în Provence e faptul ca dacă ieri ai mers prin cele mai spectaculoase chei de munte, astăzi poți sta la soare pe plajă, totul în maxim o oră cu mașina. Malurile din jurul orașului Cassis sunt stâncoase și se formează Calanques, adică mici golfulețe între stânci, cu plajă. Accesul în aceste calanques este destul de dificil: fie o oră-două de traseu pe jos, pe creste, fie cu caiacul sau altă ambarcațiune. Noi am ales caiacul, și cam în jumătate de oră de vâslit din greu (mai mult Bogdan) am ajuns. Contrar așteptărilor (chiar NU se poate ajunge cu mașina!), plaja era destul de aglomerată, dar ne-am găsit pe stânci un loc al nostru unde am savurat restul zilei. 

 Apa era cristalină și rece. După câteva ezitări am intrat cu totul și am înotat cu plăcere prin ea; tot aici am făcut pentru prima oară snorkeling – adică mi-am pus ochelari subacvatici, un tub de respirat în gură și am înotat de colo colo, minunându-mă ca pot să respir sub apă (știu că sună stupid, dar atunci când experimentezi asta pentru prima oară după ani de zile de înot clasic e chiar ciudat de tot), și admirând peștișorii și algele de pe stânci.

Odată cu caiacul închiriat primești și un butoiaș waterproof în care îți poți pune all your belongings, și noi ne-am pus prosoape, sandwich-uri, apă și aparatul de fotografiat. Excursia cu caiacul nu e una dificilă, mai ales dacă ai în spate pe cineva care chiar știe vâsli – eu mai mult am pleoscăit vâslele prin apă și m-am minunat de stânci. Bărcile care circulă prin zonă fac niște valuri care clatină caiacul puțin, dar nu am fost niciodată în pericol să ne răsturnăm (și e foarte bine – ulterior mi-a povestit Bogdan că avea inelul de logodnă în ghiozdan, în butoiașul din caiac, just în case; bine că nu ne-am răsturnat).

Excursia asta ia și ea o zi întreagă, mai ales că spre sfârșit am fost destul de obosiți după atâta vâslit, așa că ne-am întors în Cadenet și ne-am relaxat pe terasă toată seara.

In cautarea lavandei

 Bineînțeles că nu se putea să vizităm Provence fără să ajungem la câmpuri de lavandă, prin urmare ne-am rezervat o zi întreagă pentru relaxare și plimbări în căutarea câmpului perfect. Gazda noastră ne-a recomandat să luăm masa în satul vecin, Lourmarin, prin urmare am luat micul dejun acolo. Coincidența cea mai mare face ca Lourmarin să ne placă cel mai mult dintre toate satele pe care le-am vizitat: la fiecare două vitrine, una era a unui magazin de obiecte de design interior. Toate într-un singur sat! Bineînțeles că le-am vizitat pe toate, amândoi fiind foarte pasionați de designul interior, și am venit de acolo super inspirați. Dar mi s-a părut aproape ireal și m-am întrebat de multe ori cum au ajuns atâția locuitori din Lourmarin să își deschidă fix magazine de același fel. 

Oricum, am băut o cafea și am luat micul dejun, după care am plecat mai departe, în căutarea câmpului de lavandă picture perfect. Am trecut prin Rousillon, un sat cu toate casele roșii, din cauza pământului cu ocru din care sunt construite. În ghid era trecut ca un „must see”, și chiar așa a fost – o plimbare pe străduțele pietruite, în atmosfera relaxată, și masa liniștită pe care am luat-o acolo m-a convins.

Continuând drumul am ajuns la Abbaye de Senanque, care.... trebuie să spun că e singurul loc din excursia asta care m-a dezamăgit. De câte ori merg undeva sper să fie la fel de frumos ca în poze, și de cele mai multe ori e chiar mai frumos. Well, aici... not really. Poate alții au avut o experiență mai bună decât a noastră, dar eu din poze îmi imaginam un câmp nesfârșit de lavandă, lângă mănăstirea de piatră, eu și Bogdan zburdând printre flori la apus ca doi îndrăgostiți fără nicio grijă. ... fail. Când am ajuns, mănăstirea era deja închisă, locul era plin de turiști, iar între noi și câmpul nostru de lavandă nu chiar atât de nesfârșit era un zid de beton și câteva avertismente de genul „nu culegeți lavanda” – păi bine, domnilor, nu o culegem, dar se poate măcar să intrăm în ea pentru câteva poze? Nope. Repet – dacă ați fost pe acolo și v-a plăcut, mă bucur foarte mult, dar pentru noi a fost cu mult sub nivelul așteptărilor. 

Dar bineînțeles că nu ne-am bosumflat, ci am mers spre Sault-en-Provence, unde se presupune că sunt cele mai multe câmpuri de lavandă. Well, aici așteptările ne-au fost confirmate: dealurile erau toate violet, soarele începea să apună, totul era perfect. Am ales câmpul nostru preferat și am făcut câteva poze, după care am petrecut câteva momente superbe în apusul soarelui ținându-ne în brațe și vorbind despre ce simțim unul pentru celălalt. And then...it happened. Știți voi ce. Nu mai discut despre asta pentru că a fost momentul nostru, vă las doar cu o poză ca să vedeți cât de larg poate fi zâmbetul meu când am inel pe deget și pereche în lume.

Cina am luat-o înapoi în frumosul Lourmarin, cu zâmbete nesfârșite și emoții și ținut de mâini. Restul zilelor în Provence le-am petrecut super relaxați (la un moment dat îți mai vine și să te oprești din atâta plimbat), căutând minunății în magazinele din Lourmarin, relaxându-ne la piscină și trăind acolo așa cum ne-am imaginat că ar face-o niște localnici care nu ar avea prea mult de lucru.

All in all – a fost cea mai frumoasă excursie din viața mea. Nu numai pentru că he liked it, so he put a ring on it (deja ne-am obișnuit cu ideea și putem face glume, fix acolo eram copleșită de tot ce se întâmplă), ci pentru că am descoperit la pas, alături de perechea mea, o zonă absolut superbă în care sper să ne întoarcem peste câțiva ani și pe care sper să o regăsim la fel de minunată.

Următoarea excursie mare va fi în Bali, în septembrie; până atunci plănuiesc să vă povestesc câte ceva despre locurile din România pe care ne place să le vizităm în timpul verii, așa că stay tuned.

Love,