6 lucruri care ma ajuta sa invat in sesiune

Dacă e ceva ce am învățat în primii 3 ani la facultatea de arhitectură (da, mai am încă 3. Da, știam în ce mă bag…) este să lucrez. Continuu. Fără pauză. În orice condiții. Cred că Apocalipsa o să mă prindă concentrată la laptop, un pic iritată pentru că de ce se agită toată lumea când eu am de lucru. „Ce se întâmplă? A, e Apocalipsa? Bine, vin și eu la adăpost, imediat, numai să termin planșele astea două și mai am de refăcut o secțiune.”

Deci la capitolul „work” sunt bine. Mă pun la laptop și nu mă mai opresc. Cu toate astea, acum am terminat predările și am îngrozitorul task de a învăța pentru examene. Mi se pare cea mai abstractă activitate din lume: „ce faci? – învăț.”, când eu de fapt citesc a suta oară aceeași propoziție care nicicum nu mi se lipește în minte. Mă pun să învăț și 5 minute mai târziu sunt pe pinterest, mă joc cu pisica sau fac curat în pod. Așa că, în loc să învăț, am căutat lucrurile care mă ajută întotdeauna să mă concentrez, și am mai întrebat oameni care sunt mult mai buni ca mine la asta. Așa că, here it is...

 1.            Liniște. Să aud liniște.

Adică fără muzică, seriale pe fundal, nimic de genul ăsta. Atunci când lucrez pe două monitoare, pe unul din ele mai mult ca sigur merge Viața cu Louie sau vreo altă chestie reminiscentă din copilărie. L-am înnebunit pe Bogdan. Dar învățatul nu merge așa. Mergi undeva unde e liniște și nu te deranjează nimic. Un pic off topic, dar mi se pare că și ordinea în jurul tău ajută – numai nu te pune să faci ordine chiar acum! Încearcă să te ocupi de capitolul acesta înainte să începi învățatul.

  Spațiul meu de lucru, numai bun pentru câteva ore pe pinterest...

Spațiul meu de lucru, numai bun pentru câteva ore pe pinterest...

 2.            Găsește-ți partea preferată din zi

 Dacă nu cumva ești la medicină sau altă facultate care necesită să înveți 25 de ore din 24 (caz în care – respect, ai o viață chiar mai grea decât a mea), câteva ore pe zi sunt suficiente ca să te descurci la examene. Ideal e să îți găsești perioada cea mai productivă și să o folosești la maxim, apoi vreo două ore în care să recapitulezi ce ai învățat, iar restul zilei să o petreci făcând ceva relaxant. Să ne înțelegem, prin „perioada cea mai productiva” mă refer la vreo 6-8 ore din zi. La mine, cel mai bun moment e dimineața. Dacă mă trezesc la 8, până la 9 termin toate ritualurile de dimineață (băutul cafelei pe balcon cu Bogdan și Helga – mmm.) și mă pun la treabă. În jurul orei 18 productivitatea mea se încheie și I call it a day, ieșim la o plimbare sau mâncăm cina împreună.

  I'm a morning person - dar cu cateva cafele pot deveni 24/7 person

I'm a morning person - dar cu cateva cafele pot deveni 24/7 person

3.            Fii strictă cu pauzele pe care le iei

 E ok să faci câte o pauză, să zicem din oră în oră, dar să fie una scurtă, nu două ore de uitat la un film la fiecare oră în care ai învățat. Fie te uiți la ceas și nu depășești alea 5 minute de procrastinare („s-a făcut și 16, bine, mai stau până la și 20”), fie îți setezi activități specifice: eu iau pauză la fiecare două ore, până desfac și mănânc o rodie. Poți încerca cu un episod de Seinfeld sau ceva la fel de scurt, 15 minute de exerciții fizice (vrem summer body, nu?) sau o plimbare până la magazin să-ți iei o înghețată (în caz că totuși nu vrem summer body).

4.             Încearcă să nu procrastinezi (prea mult)

La capitolul ăsta încă mai am de lucru. Atunci când învăț ceva de pe laptop, și pinterest (my ultimate drug) e doar la un click distanță, atenția mea de peștișor auriu o ia razna și două ore mai târziu mă trezesc comandând mâncare de pisici la preț redus de pe cine știe ce site,  încercând vreo rețetă sau reorganizându-mi dulapul. Hell yeah. Bogdan folosea într-o vreme un program care îi bloca total accesul pe unele site-uri (facebook, știri, pinterest etc), în intervale orare stabilite de el. Cred că o să încerc și eu chestia asta, între timp, oricum – telefonul pe silent, pune-l în altă cameră și uită de el. 

  Poză din sesiunea din iarnă, cu Helga mică și eu sătulă...tot de învățat la structuri

Poză din sesiunea din iarnă, cu Helga mică și eu sătulă...tot de învățat la structuri

 5.            Scrie, scrie, scrie

Again – asta merge la mine. Am de învățat chestii tehnice la unele materii (structuri, vai, cât vă detest), și multă teorie la altele (istoria arhitecturii și alte cele). În ambele cazuri mă ajută enorm să scriu – fie că fac probleme lungi de fizică, fie că îmi scriu ani și arhitecți și lucrări pe hârtie. Notițele luate în felul ăsta mă ajută de 3 ori: odată că atunci când le scriu sunt concentrată 100% pe ce scriu, nu îmi zboară mintea în alte locuri (cel mai des îmi zboară mintea în Bali zilele astea); în al doilea rând, memoria mea cea mai bună e vizuală și dacă am nevoie să îmi amintesc ceva, e formula aia pe care am scris-o cu verde pe colțul paginii; în al treilea rând, poți reciti rapid toate notițele înainte de examen, și în felul ăsta parcurgi materia de două ori.

 6.            Just start with it!

Aici e un extra de la Andreea, o ființă tare dragă mie (care se întâmplă să fie și una din cele mai inteligente persoane pe care le cunosc). Treci peste groaza de la început de „doamne, câte pagini, nu o să termin niciodată” și pur și simplu începe. O să vezi că pe măsură ce înțelegi materia, va începe să îți placă (well, poate ție, Andreea. Eu și structurile nu vom fi prietene niciodată. Am zis!).

  Ai grijă cu mâncarea - de multe ori poți ajunge să mânânci de plictiseală în timp ce înveți. Când nu mai pot cu pofta de dulciuri, îmi fac un bol din ăsta superb.

Ai grijă cu mâncarea - de multe ori poți ajunge să mânânci de plictiseală în timp ce înveți. Când nu mai pot cu pofta de dulciuri, îmi fac un bol din ăsta superb.

Sper să ajute sfaturile astea cu ceva. If anything, cu un plus de motivație. Nu lăsa învățatul să te copleșească, nu pierde zile întregi pregătindu-te să deschizi cartea, pur și simplu fă-o, și hai să terminăm sesiunea asta cu bine. Nu de alta, dar ne așteaptă o super vară :)

Și daca aveți vreun sfat ca să imi ușurați chinul lunii de sesiune, îl aștept și apreciez maxim!

Love,