Our story - part 1. Best friends, diferenta de varsta, inceputuri

Pentru că toată lumea și bunicile lor au votat pe instagram să scriu odată articolele despre nuntă, nu văd altă cale decât să fac pe plac mulțimii și să mă pun la treabă. Atâta doar că încep un pic mai de acum 5-6 ani, ca să vă ofer și un mic context și să răspund la niște întrebări care mai răsar din când în când.

Basically, povestea mea și a SOȚULUI MEU, BOGDAN (da, așa mă refer la el în absolut orice context) a început demuuult, demult de tot. Acum 6 ani, mai exact, într-un 1 mai călduros. Eu mai aveam câteva zile și împlineam 18 ani. Eram a little clueless baby, dar făceam planorism împreună cu prietenul meu de pe-atunci și eram deja foarte pasionată de fotografie. La Kingsland, Ineu (hopa! locul unde ne-am căsătorit) tocmai se inaugurase un aerodrom și eu o ardeam pe acolo de 1 mai, când a aterizat un motoplanor pe pistă. Se deschide cupola și iese din motoplanor un tip superb - imaginați-vă aici scena în slow motion și cu aer fierbinte care se mișcă așa ca-n filme, în timp ce eu priveam fascinată cum un Bogdan ceva mai tânăr iese din avion, își incoardă mușchii, își scoate ochelarii sexy de soare în timp ce eu salivez. Doar că nu a fost chiar așa, pentru că eu eram într-o altă relație, deci în mintea mea s-a întâmplat maxim “hei, e un tip acolo.” Până când frumosul nostru specimen scoate din motoplanor un ghiozdan… plin cu aparatură foto! O.M.G. Obiective, aparat full frame, all that stuff. Pentru suflețelul meu inocent de copil de liceu care se străduia să facă poze cu o săpunieră, a fost prea mult. Am intrat în vorbă cu el și, recunosc, am fost destul de fermecată. Bogdan mi s-a părut super deschis și comunicativ, de la primele cuvinte am simțit cumva că ne înțelegem foarte bine, aveam destul de multe chestii în comun și, cel mai fain, nu îl deranja să stea la povești cu o amețită cu 10 ani mai mică decât el. Pentru că da - între noi sunt 10 ani diferență. Ajungem și acolo imediat.

Am povestit cu Bogdan despre aviație, despre fotografie, călătorii, design, o grămadă de chestii. La momentul respectiv, amândoi eram într-o relație și gândul meu nu era pus pe combinat, cât pe “doamne ce fain e omul ăsta, vreau să fim prieteni.” Și ăsta e un punct pe care vreau să insist un pic. Aveam o energie super bună împreună și am început să vorbim cu orele (pe Yahoo! Messenger, pentru că eu locuiam în Oradea și Bogdan la Cluj, haha), și ne-am împrietenit înainte ca vreunul dintre noi să se gândească la altceva. Sigur că exista între noi elementul de novelty și de acces într-o lume oarecum nouă, datorită diferenței de vârstă, dar prietenia asta a durat mai bine de un an în care povesteam pe messenger și ieșeam împreună când eu mergeam la Cluj la pregătire pentru admitere. Între timp, relațiile amândurora s-au încheiat - din motive independente de faptul ca eram noi doi prieteni, promit - și mie a început să îmi cam placă de Bogdan. Cam mult. Nu știu să vă spun ce a făcut să se întâmple shift-ul din capul meu de la “friendzone” la “boyfriend material”. Oricum eu nu prea cred în ideea de friendzone, dar asta e another story for another time. Poate a fost timpul mai îndelungat pe care l-am petrecut împreună în vara în care mi-am dat bacul și admiterea, Poate a fost faptul că, de fapt, Bogdan era întruchiparea a tot ceea ce aș fi vrut eu să devin - un designer grafic super talentat, fotograf cool, aventuros și călător prin lume. Așa că, la un moment dat am făcut ce ar fi făcut oricine în situația mea - l-am scos pe om în oraș, mi-am făcut curaj cu câteva beri și l-am sărutat.

Deva, 1 august 2013 - arsi de soare la aerodromul din Deva. Bogdan avea mult mai putine fire albe in barba si eu aveam un nas imens.

Big move, a necesitat mult curaj, but I did it, el a răspuns și așa ne-am început relația. La început, we took it slow, deși ne plăcea tare mult la unul de celălalt. Eu m-am mutat în Cluj, pentru facultate. Inițial locuiam la sora mea, dar îmi făceam majoritatea lucrului pentru școală împreună cu Bogdan, la el la birou. Tot în perioada aceea am început să facem împreună fotografii la absolvenți de liceu, pentru că voiam să învățam mai multe despre fotografie. Bogdan avea deja cumpărat apartamentul în care locuim acum, și am început să lucrăm împreună ca să îl facem locuibil. Ne-am mutat împreună după cam un an și jumătate de relație, când în casă încă nu aveam podele, chiuvetă, bucătărie, etc - povestea apartamentului o găsiți aici. Între timp, am renunțat la fotografia de absolvenți și am început să lucrez în modă, am continuat facultatea de Arhitectură - urmează să o termin anul viitor, FINALLY - și Bogdan m-a susținut și m-a ajutat în toate demersurile astea. Acum doi ani și ceva am mers împreună în Franța, unde Bogdan m-a cerut în căsătorie, de curând am aniversat 3 luni de când ne-am căsătorit si…gata. Asta e povestea.

Acuma… un pic despre elefantul din cameră numit “diferența de vârstă”. Eu sunt născută în mai 1994, Bogdan în decembrie 1983. Deci între noi sunt 10 ani și 6 luni. Pentru cine sare în sus la gândul ăsta și se întreabă cum reușim să fim împreună în ciuda acestui fapt - chillax. Cred că ne amintim de diferența de vârstă dintre noi cam odată la 6 luni, când Bogdan se înduioșează că de fapt sunt o pitică și că n-ar trebui să se supere pe mine pentru cine știe ce. Elefantul din cameră nu prea există, de fapt. Incompatibilitățile noastre sunt minore și nu au legătură cu faptul că eu sunt mai mică, ci cu faptul că mănânc chestii crunchy când lucrez la laptop și zgomotul mestecării mele îl deranjează pe Bogdan sau cu faptul că Bogdan pune ambalaje goale înapoi în frigider. Deocamdată, la chestiile importante suntem cam pe aceeași lungime de undă - și, dacă vreodată vor apărea conflicte în aspirațiile noastre, le vom aborda cu multă răbdare.

Ok. One last thing despre subiectul siroposeniei de relații. De ce sunt măritată cu Bogdan și nu cu oricine altcineva? Basically, eu văd situația cam așa: e important să fii cu cineva cu care împărtășești valori comune; cu care ești în același punct al vieții; cu care simți că poți face echipă în orice context. Sigur că există și alți factori importanți (chimia dintre voi, atracția, pasiunile comune), dar mult mai mult contează - din punctul meu de vedere, care oricum nu știu nimic - disponibilitatea amândurora de a se implica în relație în mod egal. Dacă atunci când m-am mutat în Cluj aș fi început să merg în club în fiecare seară și Bogdan voia doar o viață liniștită, evident că nu ar fi mers între noi. Dacă Bogdan m-ar fi cerut după un an de relație și s-ar fi așteptat să îl aștept acasă cu masa pusă și să îi și torn vreo 4-5 copii, evident că nu ar fi mers. Dar așa, echilibrul a fost perfect - eu sunt cam introvertită și prefer cam oricând să stau acasă, dar Bogdan mă motivează să ieșim și să facem chestii interesante. Bogdan ajunge ușor să fie workaholic și să lucreze 16 ore pe zi, și eu îl trag de urechi să mai stea și cu mine. Și încă un lucru - pentru care îi sunt extrem de recunoscătoare - Bogdan a avut enorm de multă răbdare cu mine. Sunt și acum de multe ori amețită, antisocială, superficială și nu prea știu să fac mare lucru, dar să mă fi văzut acum 5 ani. Eram un copil de 19 ani, complet clueless, nu știam să conduc, să gătesc, să vorbesc cu alți oameni, practic făceam, pretty much, umbră pământului degeaba. Și când nu umbream pământul fără rost, lucram nopțile și weekendurile pentru facultate în loc să stau cu el. Bogdan a avut răbdarea și wisdomul să nu mă împingă în nicio direcție și să mă învețe, pur și simplu, ce știe el să facă, lucru pentru care îi voi fi întotdeauna recunoscătoare.

Gata cu siroposenia, PROMIT. Bleh. Iachi. Bine că nu am pus și o poză în care ne pupăm, ca să fie povestea completă. Recitind acum ce am scris, singura concluzie pe care sper să NU o trageți din povestea asta e că dacă sunteți studente aiurite și amețite o să vină bărbatul visurilor voastre pe un cal alb. Pentru că mi se pare penibil să insist pe cât de cool sunt eu pentru Bogdan, și în realitate el e și acum mult mai cool decât mine, dar dacă vă interesează subiectul “cum facem să ne înțelegem bine și ce aducem fiecare în relatie” let me know, și poate (nu promit nimic) îl voi trata într-un blog post cândva. Gata. Următoarele articole vor fi, FINALLY, despre nuntă.

Love,