Let's talk #skincare - my complete beauty routine

AA9A2715''''.jpg

Azi povestim despre îngrijirea tenului, principiile pe care le aplic și produsele pe care le folosesc. Nu că aș fi vreun expert în domeniu - sunt doar o gagică de *aproape* 24 de ani (wuhu! birthday coming up) care a trecut, cam în două luni, de la "îmi cer scuze, urmează să mă demachiez, please look away" (true story) la... cum sunt acum, basically nu mai folosesc fond de ten și concealer decât când chiar vreau să dau lumea pe spate. Poate pentru alte fete chestia asta e perfect normală - caz în care salut, te invidiez maxim - dar eu până nu demult nu aș fi ieșit din casă fără fond de ten nici să mă plătești. De fapt am ieșit - odată am mers în vizită la soră-mea complet nearanjată și nepotul meu de un an nu m-a recunoscut și a început să plângă. Yep. Another true story. 
  
Bun. Să trecem la chestii serioase Ca să știți ce folosesc, ar trebui să știți și ce încerc să combat, deci here it goes: am tenul mixt, adică obrajii și conturul feței mi se usucă maxim, în timp ce în zona T (bărbie, nas, frunte) strălucesc ca un bec. Coșuri îmi ies peste tot, fără niciun dumnezeu, iar pe nas am avut întotdeauna o grămadă de puncte negre. În general, cel mai rău stau în zona bărbiei, care e atacată constant de coșuri și puncte și tot ce e mai rău. În schimb, probleme pe care nu le am (și deci nu încerc să le combat), sunt: riduri, cearcăne, pungi sub ochi, discoloratii, înroșirea pielii. Deocamdată. Revin în 5 ani cu un update.  
  
Situația s-a îmbunătățit considerabil în ultima vreme, și iată de ce: 

1. Gata cu produsele lactate

Primul lucru care m-a ajutat enorm fără să-mi dau seama a fost faptul că am schimbat laptele de vacă pe care mi-l puneam dimineața în cafea cu lapte de soia. Am făcut-o din complet alte motive decât grija pentru ten; de fapt, nici nu am conștientizat cât de mult m-a ajutat până când nu am rămas fără lapte de soia, am cumpărat de la abc lapte normal și ziua următoare aveam 3 coșuri absolut fabuloase. De atunci, nu prea mai consum lactate. Nu mi le-am scos cu rigoare nazistă din dietă - dacă la restaurant e parmezan pe paste nu îl dau jos cu penseta - dar evit pe cât posibil să consum brânză, lapte de vacă, etc. Am observat în schimb că iaurturile nu mă prea afectează. Listen to your body și vezi, poate schimbarea asta mică face minuni și în cazul tău. 

2. Curatare eficienta, dar delicata

Din disperarea de a scăpa de punctele mele negre, încercam să îmi curăț fața cât mai BINE. Adică o frecam cu disperare cu demachiant, apoi scoteam un exfoliant (eventual îmi făceam eu unul din zaț de cafea și cine știe mai ce), mă frecam de mă lua naiba, apoi mă spălam cu săpun pentru față și la sfârșit eram toată roșie și inflamată de la atâta atac. Acum am terminat cu prostiile și mă curăț la fel de eficient, dar mult mai delicat.

AA9A2707'''.jpg

 

Primul pas: indepartez machiajul

 

Pentru asta folosesc două produse: 

Demachiantul bifazic de la Sephora pentru ochi și buze; ăsta îndepărtează tot ce înseamnă mascara, lip stain, tuș waterproof etc. Îmi pun câte o dischetă demachiantă îmbibată pe fiecare ochi, și, cel mai important, ÎL LAS SĂ ACȚIONEZE. Nu mă frec cu disperare pe ochi! Las toată nebunia de machiaj să se dizolve, după care mă șterg de două ori cu delicatețe și gata. 

Apa micelară Bioderma o folosesc pentru restul feței. La fel-nu mă frec cu disperare nicăieri pe piele. O aplic cu delicatețe, pe oricâte dischete e nevoie așa încât ultima să fie curată perfect. 

(Bioderma tocmai mi s-a terminat și nu am mai inclus-o in poză, dar cred ca o știe toata lumea oricum)

 

Pasul 2: curatare in profunzime

 

Aici am trei produse pe care le folosesc regulat: 

Black Cleansing oil-ul de la Erborian e aliatul meu zilnic, E un cleanser extrem de delicat, pe care îl pot folosi de oricâte ori fără să îmi usuce pielea. Eu îl folosesc cam de două-trei ori pe zi: dimineața (opțional), după sală și seara, înainte de culcare. 

Rare Earth Deep Pore Daily Cleanser de la Kiehl's nu îl aplic chiar zilnic, după cum indică numele, ci cam de două-trei ori pe săptămână, când fac un dus lung și îmi place să simt o curățare ceva mai profundă. E un produs exfoliant, dar (deja devine un laitmotiv), NU ÎL FREC cu putere pe față. Atunci când exfoliezi prea puternic o piele uleioasă, ea produce și mai mult sebum, și ajungi cu și mai multe coșuri și puncte negre decât aveai inițial. Prin urmare, easy does it, mă curăț profund dar cu produse delicate și bune. 

Toner-ul cu calendula, tot de la Kiehl's, e ultima mea obsesie. Îl aplic pe o dischetă demachiantă după fiecare curățare, înainte de aplicarea cremei hidratante. E minunat, are ingrediente foarte bune, nu conține alcool, și pielea mea reacționează perfect la el. 

3. Hidratare, at all times

AA9A2696''''.jpg

E foarte greșită ideea că tenul gras nu are nevoie de hidratare. Oricine are nevoie de o cremă hidratantă bună, și pentru mine e foarte important să nu îmi simt niciodată pielea uscată, Așa că folosesc următoarele: 

Ultra Facial Cream de la Kiehl's (promit că nu e sponsorizat de Kiehl's blog post-ul ăsta, deși dacă ei vor, eu mă ofer cu drag drept cobai de produse)-o cremă foarte intens hidratantă, pe care o aplic în fiecare dimineață, pe pielea anterior curățată cu toner. Sunt la al doilea sau al treilea borcănaș, dar după ce se termină ăsta, vreau să îmi achiziționez varianta cu SPF, nu de alta, dar vine vara și soarele. 

Am primit ca PR package noua cremă Slow Age de la Vichy. Personal, sunt oarecum sceptică în privința produselor anti-aging. Consider că 1) odată ce ai riduri, cam greu te scapă o cremă de ele, 2) o piele hidratată corespunzător și protejată de soare îmbătrânește mai încet și 3) ridurile oricum nu sunt cel mai rău lucru din lume. Atunci când pielea îmi arată rău din cauză că nu am grijă de ea cum ar trebui, e cam nasol; dar atunci când am riduri din cauză că trece timpul și pur și simplu devin mai badass cu fiecare an care trece, that's fine with me. Deci am abordat crema cu un oarecare scepticism, dar am zis să o încerc de câteva ori înainte să i-o dau mamei mele. Și a mea a rămas (o să îi iau una oricum și la mama)-o aplic în fiecare seară, după tot ritualul de curățare de care v-am zis mai sus, și mă trezesc cu pielea fină și catifelată ca niciodată. Doamne, cât îmi place crema asta. Singurul minus clar pe care îl are e faptul că are o culoare un pic maronie care inevitabil îmi ajunge un pic și pe pernă. Dar încerc să privesc totul pozitiv-măcar așa îmi amintesc să îmi spăl fața de pernă săptămânal, așa cum de altfel ar trebui să facem toți. 

Mai folosesc zilnic și duo-ul de uleiuri de la Kiehl's - midnight recovery concentrate și daily reviving concentrate. Le aplic seara, respectiv dimineața, după crema hidratantă și le masez ușor pe toată fața, până îmi intră totul în piele și mă simt catifelată și pupabilă. Uleiul de zi îl folosesc și pe pielea de sub ochi, așa încât concealerul să nu usuce tot pe acolo și să arate urât. 

4. Extra help - masti de fata

AA9A2702''''.jpg

Aici nu prea am să vă propun produse specifice. Ideal e să asculți de nevoile pielii tale și să folosești măști potrivite pentru tine. Preferata mea e masca No Pores Vacuum Cleaner de la Dr. Brandt, pe care o aplic strict pe zonele unde am breakouts și puncte negre, o las să acționeze 5-10 minute și o îndepărtez cu apă călduță. O folosesc cam de două ori pe săptămână.  

Despre măștile cu argilă de la L'Oreal am scris un blog post întreg, și în continuare le folosesc odată pe săptămână, de obicei asociat cu baia mea lungă de duminică. 

Momentan testez și Nightly Refining Micro Peel Concentrate de la Kiehl's, dar mai trebuie să îl folosesc o vreme înainte să give my final thoughts. 

În rest folosesc creme pentru hidratare foarte diverse. Sfatul meu este să mergeți la Sephora, Kiehl's și ce mai aveți prin oraș și să cereți mostre. La Sephora au niște cutiuțe mici și albe în care vă pot pune din orice produs expus ca tester în magazin. Dar de cele mai multe ori chiar trebuie să ceri, nu prea se oferă fetele să-ți dea. Do it, try it, chiar de mai multe ori înainte să investești într-un produs care poate te ajută, poate nu. 

5. Alte chestii utile

Astea sunt foarte diverse și o să le pun cu liniuțe: 

- mă protejez întotdeauna de soare. Nu am deocamdată să vă recomand o cremă, pentru că ce am deocamdată nu îmi place foarte mult. Cum ziceam mai sus, când mi se termină Ultra Facial Moisturizer de la Kiehl's îmi voi achiziționa varianta cu SPF; 

- mă șterg pe față maxim de două ori cu același prosop. În scopul acesta mi-am cumpărat de la Jysk multe prosopele mici, super ieftine, pe care le folosesc odată fiecare și le trimit apoi direct la spălat. 

- sănătatea pielii vine și din interior. Chiar ieri am mâncat niște prăjeli, de altfel foarte gustoase #Iregretnothing, și m-am trezit direct cu două puncticele pe față. Mesaj recepționat-no more prăjeli.  

- v-am zis și mai sus - fața de pernă trebuie trimisă la spălat săptămânal. La jumătatea săptămânii, o întorc pe cealaltă parte. 

- la modul general, încerc să nu îmi prea ating fața peste zi, ca să evit microbi nenecesari pe acolo. Din același motiv, îmi spăl pensulele de machiaj cât de des apuc, și beauty blender-ul absolut în fiecare zi. 

Cam atât am pentru voi deocamdată. Cum ziceam, problemele cu care mă lupt sunt destul de minore deocamdată, dar când vor apărea ridurile în viața mea am să fac un update. 

Voi cum vă îngrijiți pielea? Dacă aveți orice sfaturi în plus față de ce am scris aici, leave a comment & help a sister out. 

Love maxim pentru fetele cu orice imperfecțiuni ale pielii (și un pic de hate pentru zeițele cu piele perfectă cu care mi-e dat să lucrez), 

download.png